UPC: Internet la 10 Mbps. Sau la 10 kbps.

Unul din evenimentele care a culminat sfârşitul lunii trecute a fost marea trecere la noile viteze oferite de UPC. Asta venită o dată cu oferta de noi abonamente, dar cum o ofertă nouă trebuie să fie la fel pentru toată lumea, desigur că vechii abonaţi s-au bucurat din plin de ea.

Da, a fost ceva reuşit din punctul de vedere că trecerea a fost făcută în aceeaşi zi, cam peste tot. Sursa mea aici a rămas să fie internetul. Într-un fel îmi pare rău că nu am fost la fel de avantajat precum la ultima schimbare de abonamente unde mă bucuram de noua viteză cu ceva timp înainte ca acestea să lovească toată ţara.

Dar cu toată bucuria unei astfel de schimbări, ce, fără doar şi poate, pentru România reprezintă un pas important (căci eu unul îmi amintesc de începuturile internetului în România, vitezele de 28.8 kbps oferite de o conexiune dial-up sau cei 128 kbps oferiţi de Astral care mi-au distrus adolescenţa) bucuria nu a putut să fie deplină.

În dorinţa de a fi eficienţi din punctul de vedere al costurilor, au făcut ceea ce o listă pusă pe wiki-ul de la Azureus a băgat frică în cei care o înţelegeau: limitarea traficului p2p. Şi asta s-a şi întâmplat, deşi părerile lumii se contrazic. De ce? În cel mai realist mod posibil, la fel cum alţii au estimat sau au aflat, limitarea nu se face în România, ci undeva prin Austria/Olanda/etc. Şi nici aşa, se pare, nu toţi suferă de aceste probleme. E greu ca acuma, în acest păienjeniş ceea ce o reţea naţională reprezintă, să identificăm ce se întâmplă de fapt, dar faptele vorbesc de la sine: UPC ne-a oferit viteză mărită în limita posibilităţii echipamentelor, dar ce ne-a dat cu o mână, ne-a luat cu cealaltă.

Lăsând la o parte contrargumentele celor din vest sau dincolo de ocean, temători de repercursiunile legale ale unor state care "fac şi ele ce pot", să pui limitare pe p2p, acum când tehnologia asta începe să ofere ceea ce de mult căutam: posibilitatea de a închiria filme (şi de aici piaţa digitală se poate extinde spre orice alt segment), e o mare lovitură adusă chiar celor prejudiciaţi iniţial. Şi iată aşa, în speranţa că au împăcat capra şi varza, unii ISP de fapt au tăiat cam ultimele punţi care îi mai ţineau în picioare. Chiar dacă nu s-au produs revoluţii, nimeni nu a ieşit în strada şi toată lumea a rămas cu gândul 'lasă, că mâine poate va fi mai bine', este la piciorul broscuţei că aşa ceva nu va avea succes.

În concluzie să ne amintim un principiu psihologic: dacă iei ceva "ilegal" de pe internet nu înseamnă că-l vei cumpără cum nu înseamnă că nu-l vei cumpăra. Dar în schimb fără să-l testezi, e mai mult ca cert că nu vei da bani pe ceva de care nu eşti sigur. Companiile privesc oamenii la nivel de grup, vorbesc aici de simplele statistici, şi anume că dacă 10 000 de copii dintr-un produs sunt luate ilegal, dacă nu exista această posibilitate, atunci ar fi fost un procent p care erau cumpărate legal. Sunt de acord cu aceasta doar în cazul în care p = 0.

Cei de sus, adică de la marketing, nu văd că dacă din 1 000 000 de copii "furate" sunt cumpărate legal 100 atunci pur şi simplu e un câştig.